Imaginile lor sunt considerate a fi de un incredibil de bun augur. Ei vin dintr-o lume de magie şi supranatural și cel mai bun mod de a-i aduce în casă poate fi printr-un tablou frumos, cu toți cei opt. Desigur, sunt bune și figurinele cu cei opt nemuritori, fiecare îmbrăcat în felul său și cu propriile simboluri magice.
Sfinții păzesc opt direcții, astfel încât prezenţa lor asigură un bun Feng Shui, întreg. Când aceștia sunt aproape de tine, de nimic nu-ți mai este teamă. Ei aduc longevitate, noroc, copii buni, bogăție, o bună reputație și recunoaștere. Aceștia crează, de asemenea, compasiune și generozitate, lucruri pozitive, pure și regeneratoare.
Han Xiang Zi
Direcția lui este sud-estul, iar ca element este lemnul. El este un expert în misterele Raiului și Maestru al celor Cinci Faze ale nodurilor de energie. Semnele de pe roba sa simbolizează reușita în a combina cele două energii, Yin si Yang, într-o Unică Energie Primordială.
El este de multe ori reprezentat cu un buchet de flori și un flaut, cu care cântă cele șase sunete vindecătoare. Este uneori călare pe un bou, un animal mitic.
Han Zhong Li
Direcția lui este Est, iar ca element este lemnul. El este zugrăvit cu barbă si veșminte subțiri. Părul ii este prins în două bobine, pe părţile laterale ale capului. Simbolul său este evantaiul, pe care îl folosește pentru a învia și a reîncarna sufletele celor de curând plecați. De peste 1.800 de ani, el vizitează frecvent Pământul, ca mesager al zeilor cerești.
Este montat pe un Chi Lin, animal mitic și sacru, pentru taoiști. Dacă îl ai în casa ta, va aduce în familie fii onorabili si invoca marele sprijin al lui Tai Sui, cunoscut sub numele de Marele Duce Jupiter. El semnifică longevitatea.
Chao Guo Jiu
- direcția sa este nord-est, iar ca element - Pământul. El este unul dintre cei doi frați de os regesc, sora lui fiind o împărateasă Sung. Simbolul lui sunt castanietele, pe care le bate într-o cadență liniștitoare și relaxantă, pentru a facilita meditaţia şi a-l ajuta în călătoria sa prin univers.
El este montat pe un Pi Yao, al cărui spirit îl ajută sa descopere tainele lui Tao și ale nemuririi. Se spune că acest sfânt este încă în viaţă. Având-l în casă, aduce protecţie. Este un protector puternic, un prieten excelent pentru cei care doresc să aibă succes în studiile lor.
Zhang Guo Lao
Are ca direcție nordul, iar ca element, apa.
Simbolul său este o tolbă cu baghete magice sau "pene de fenix", pe care le folosește pentru a prezice norocul sau nenorocul. El îi asistă pe cei care au trecut să se reîncarneze. Imaginea lui este bine să fie plasată în interiorul dormitoarelor, in special pentru cei care încearcă să aibă copii. El vă veghează somnul, oferindu-vă vise profetice.
Lan Chai El
Direcția lui este Nord-Vest, iar ca element,
Metalul. El este cel mai tânar dintre cei Opt Nemuritori. Simbolul sau este un pămătuf, împreună cu plante si ramuri de copaci asociate cu longevitatea, precum crizantema, floarea de piersic, pinul si bambusul. El stă pe un elefant, un simbol al ințelepciunii, fortei si prudentei. Având-l în casa ta, aduce bucuria şi atrage oameni frumosi în viaţa ta.
Lee Tie Guai
Directia lui este Sud, iar ca element, Focul. El arată ca un cerşetor, cu o carja de fier si un toiag fermecat. Simbolurile sale sunt toiagul si dovlecelul (un simbol al medicamentului universal). Având în stapanire cele cCinci Faze ale Energiei, combină cu succes Yin şi Yang, el poate metamorfoza materia si prepara leacuri si potiuni in dovlecelul sau.
El are bunăvoinţă, ajuta pe cei în nevoie de bani şi la recuperare de la boală. Ocazional, se transformă într-un dragon si zboara in ceruri, dar revine adeseori pe Pamant, atunci când este chemat. El calatoreste in lume calare pe un Pi Yao sau pe o himera, animal pazitor mitic ce simbolizeaza demnitatea si curajul.
He Xian Gu
direcţia - sud-vest, iar ca element - pământ. Taoistii cred ca ea este încă în viaţă, dar acum are peste 1400 de ani. A devenit nemuritoare la 14 ani, cand i- fost oferita pretioasa piersica a nemuririi.
Ea ţine o floare magică de lotus, floarea stralucirii ceresti, ce simbolizeaza puterea si puritatea. Sta pe un cerb, simbol al longevitatii energetice. Îi ajută pe cei ajunsi in situatii disperate şi care au nevoie de interventia divina. Ea aduce căsătoria şi norocul.
Lee Dong Bin
Direcția lui este Vest, iar ca element, Metalul. El este mereu portretizat cu o sabie "ucigatoare de demoni", cu două tăişuri, prinsa pe spate. Aceasta spadă poseda puteri supranaturale si i-a fost dată de un dragon. Ea îl face nevăzut în fata spiritelor rele și il ajuta sa se ascunda în ceruri.
Cunoscut popular ca strămoşul Lee, barba sa în trei-parți simbolizează cele trei canale energetice din corp, folosite pentru a atinge cel mai înalt nivel al meditatiei. Se crede că a petrecut 400 de ani pe pământ şi reapare periodic. Inalții yoghini pot comunica direct cu el. Când l-ai invitat în casa ta, poţi fi sigur că nimeni cu intenţii rele nu mai poate intra casă.
Unele plante preferă locurile cu radiații, altele , cele fărăr.
De exe,plu:
Plante și animale care fug din locurile cu radiații:
meri, coacăzi, peri, tei, fagi, liliac, begonii, azalee, păsări, câini, cai, vaci, porci, oi
Acești copaci oferă adăpost împotriva trăsnetelor.
Plante și animale iubitoare de radiații:
cireși, piersici, pruni, vâsc, iederă, stejari, brazi, molizi, pisicile, insectele.
Acești copaci cresc deasupra filoanelor de apă și atrag trăsnetele. În astfel de grădini (sau numai în anumite zone), plantele cresc mai chircite, solul atrage viermi, insecte (furnicile și albinele preferă locurile foarte rele). De reținut că pisicile absorb tot ce este rău.
Verdele este sinonim cu copacii, cu banii şi cu primavara, cu trezirea la viață, cu speranţa şi cu un nou început. Verdele este însă și culoarea invidiei. In Feng Shui, verdele semnifică, de obicei, prospeţimea, vitalitatea şi creşterea. Acesta semnifică elementul lemn şi energia în creştere.
Verdele a fost întotdeauna preferat de chinezi, care preţuiesc mult jadul verde.
Pietrele verzi sunt asociate cu smaraldele, una din cele patru pietre preţioas. Există însă și alte pietre verzi, care pot fi la fel de atrăgătoare ca smaraldele - cuarţ, peridot şi tavorit. Peridotul e bun pentru coliere, deoarece este uşor să găseşti un peridot mare. Coerenţa de culoare este importantă pentru coliere și brățări. Smaraldele tind să fie extrem de dificile, deoarece unele sunt mai închise, au o colorație inegală Granatele verzi sunt, de asemenea, mult mai căutate. Pietrele verzi merg bine cu citrinul galben şi granatele roșii.
O modalitate foarte bună de a aduce culoarea verde în Feng Shui este plasarea de plante cu frunze verzi. Verdele ar trebui să fie utilizat în mod liber în Est, Sud-Est şi Sud, acasă sau la birou. Cel mai bine este să se evite o puternică prezenţă a cularii verde în zona de nord.
Efectul psihologic al verdelui este foarte calmant, de echilibrare, vindecare, relaxare.
Locul de amplasare ideal, pentru culoarea verde, este în zona competenţelor / cunoştinţelor / familiei / bătrânilor/ sănătății.
Verdele este deosebit de benefic într-o baie, deoarece promovează pace, linişte, purificare. Verdele aduce, de asemenea, un sentiment de vitalitate si prospețime.Verde si albastru sunt deosebit de benefice în băi.
Culoarea verde stimulează pozitivitatea. Unele proprietăţi comune ale culorii verde includ:
Abundenţă
Echilibrare / calmaret / vindecare
Energie / Creştere
Natura / Pământ
Relaxare /
Reînnoire / Vitalitate
Inspirație / speranţă
Diferite nuanţe de verde au semnificatii diferite. De exemplu, un verde albăstrui este mai rece, pretenţios, şi sensibil, în timp ce un verde gălbui este stimulant şi mai puţin grav. O lumina verde-albastrui este revigorantă, iar un verde neutru este calmant.
În consecinţă, verdele este o culoare excelentă pentru a consolida şi a cultiva o creştere spirituală şi înţelepciunea.
Deşi culoarea verde este adesea asociată cu vindecarea, liniştea, dacă este folosită în exces poate deveni comună, obositoare si monotonă, poate duce chiar la un idealism naiv.
În China, verdele este simbolic asociat cu fulgerele şi tunetele, cu principiul yin.
Inima este cel mai important organ genital al omului.
° Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului.
° In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei, impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare contracost.
° Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.
° Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa
° Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia.. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.
° Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate! ". Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.
Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."
° La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula. Un elev raspunde(in scris):"Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... si pe Paula nici nu o cunosc!"
° Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze.
° Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.
° Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.
° Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.
Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
° Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.
° Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
° Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.
° În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.
° Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.
° Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos"..
Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.
° Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni. Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cât o carte groasa, si are atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intâlnesti cu ea si in final.
În cunoscuta baladã Miorita, sunt descrise câteva întâmplãri în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnãtoare, si un cioban care socheazã prin prostia lui.
° Toma Alimos era viteaz pentru cã cu o mânã conducea calul, cu o mânã îsi tinea matele si cu o mânã se bãtea cu Manea..
Zoe si Tipãtescu se iubeau pe la spate.
° Împãratul avea o grãdinã si în fund un mãr.
Eminescu este trist pentru cã nu a reusit sã facã nimic în viata.
Organele noastre au propriul lor ritm si o activitate maxima la anumite ore:
activitatea renala maxima - intre orele 5 si 11 dimineata;
activitatea pancreatica maxima - de la 8 la 10 dimineata si de la 18 la 21 seara;
activitatea hepatica si biliara maxima - de la ora 11 la 15;
activitatea intestinala maxima - de la ora 7 la 9 dimineata;
activitatea musculara maxima - de la ora 10 dimineata la ora 12 si de la 16 la 19;
capacitatea maxima de invatare - intre orele 9 si 11 dimineata si de la ora 15 la 17;
activitatea intelectuala de concentrare - de la 8 la 10 dimineata si de la 16 la 17;
activitatea de trezire de la ora 6 la 9 dimineata.
Ora 6- Este momentul treziri.Chiar dacă încă moţăim, corpul nostru a intrat în priză, începe producţia de hormoni.
Zahărul din sânge, aminoacizii şi hormonii acţionează la capacitate maximă.
La această oră trebuie evitate alcoolul şi nicotina.
Ora 7
Inima intră în viteza a cincea. Începe producţia de hormoni.
Cine face sport făcut dimineaţa face o greşeală, pentru că inima este suprasolicitată. La această oră se ia micul dejun, dar înainte este indicat să beţi apă, pentru a ajuta digestia.
Ora 8
Este ora la care au loc cele mai multe infarcturi şi accidente vasculare cerebrale. Este ora ideală dacă vreţi să vă faceţi o analiză a sângelui. Dacă o amânaţi pentru altă oră, compoziţia sângelui va fi schimbată din cauza stresului.
Ora 9
Organismul receptează cel mai slab senzaţia de durere, este imun faţă de frică.
Chimioterapia şi injecţiile trebuie făcute acum, căci nu vor fi complicaţii, iar datorită toleranţei sporite a organismului, şansele de vindecare cresc.
Ora 10
Este ora învăţatului, creierul este cel mai receptiv. Capacitatea de a lua decizii şi de a rezolva problemele este maximă. Dimineaţa reţinem mai uşor informaţiile, dar pentru a le păstra în memorie pe termen lung trebuie repetate după-amiaza.
Temperatura corpului atinge punctul superior. Acum este momentul ideal pentru a pleca la drum cu maşina, deoarece atenţia şi reflexele sunt sporite.
Ora 11
Corpul îşi arde grăsimile. Gurmanzii pot consuma orice, după pofta inimii. Cu puţin înaintea prânzului inima şi circulaţia sanguină se află în momentul lor de vârf. Evitaţi să mergeţi la un consult cardiologic pentru că medicul cardiolog vă poate pune un diagnostic greşit.
Ora 12
S-a dus deja jumătate din zi. Un pui de somn n-ar strica.
Organismul este ocupat cu producerea de acizi, iar creierul nu este deloc în formă. Din cauza lipsei de oxigen trebuie să staţi în faţa unei ferestre deschise.
Stomacul este singurul organ cu adevărat activ. Acesta se pregăteşte pentru a primi mâncarea şi a produce sucul gastric.
Ora 13
Scade atenţia, totul este programat pentru digestie. Este ora mesei de prânz urmată de o mică relaxare.
După masa de prânz, bila începe să acţioneze, ingerând şi absorbind lipidele din fluxul intestinal.
Cine are probleme trebuie să ia medicamentele specifice pentru a o activa.
Ora 14
Forţa vitală este foarte scăzută. Organismul trebuie să se odihnească.
Ora 15
Creierul se pune din nou în mişcare.... Ne putem continua în forţă activitatea.
Atenţia şi puterea de concentrare sunt în formă maximă. Dacă aveţi de lucru pentru acasă, acum este momentul.
Ora 16
Trezirea creierului este urmată de revitalizarea corpului, dispus să intre în funcţiune.
Este ora ideală pentru un program de exerciţii fizice.
Plămânii şi căile respiratorii sunt larg deschise. Faceţi o plimbare în aer liber.
La această oră acţionează cel mai bine medicamentele de stomac.
Ora 17
Mâinile simt nevoia să intre în funcţiune.
Oamenii de afaceri au o putere de convingere neobişnuită, pictorii fac minuni, scamatorii se simt în formă. Sportivii ştiu deja - cine se antrenează sau concurează obţine acum cele mai bune rezultate. La acestă oră se înregistrează cele mai multe recorduri sportive.
Ora 18
Este ora activităţilor culturale. Simţurile sunt foarte ascuţie în acest moment al zilei.
Papilele gustative şi simţurile olfactive receptează nuanţele cele mai fine.
Este momentul de maximă activitate în ceea ce priveşte creşterea unghiilor şi a părului.
Corpul este însă puţin obosit.
Nervii reacţionează la durere sau furie.
Ora 19
Organismul este cel mai dispus să accepte medicamentele, iar pielea tânjeşte după îngrijire, porii pielii se deschid şi asimilează produsele cosmetice.
Dar atenţie, scade tensiunea.
Ora 20
Cresc capacităţile vizuale.
Este momentul să alegeţi materialele şi modelele vestimentare.
Ultima masă a zilei nu trebuie luată mai târziu de ora 20, căci corpul reacţionează deja într-un ritm redus.
Ficatul înregistrază o activitate intensă, astfel băuturile alcoolice fiind mai bine tolerate la
acestă oră.
Ora 21
Scade temperatura corpului şi metabolismul. Nu se mai asimilează nici un aliment.
Mâncarea rămâne nedigerată sau digerată pe jumătate.
Doar stomacul şi ficatul mai lucrează.
Ora 22
Ficatul “trage pe dreapta”. Stop fumatului, căci în pauza ce survine în funcţionarea ficatului,
organismul absoarbe toată nicotina nefiltrată..
Ora 23
Începem să visăm cu ochii deschişi. De la această oră corpul se linişteşte. Se reduce schimbul de substanţe, tensiunea, temperatura, activitatea cardiacă. Producţia de cortison, hormonul stresului, este oprită. Dacă vrem să fim frumoase trebuie să ne culcăm la această oră, pentru că acum începe procesul de regenerare a celulelor pielii.
Ora 24
Organismul se autoreglează la minimum şi se programează “pentru mâine”. Este de dorit ca acestă oră să ne găsească într-un somn profund. Noaptea, între orele 2 şi 4, toate simţurile sunt în stare de inhibiţie.
Este momentul catastrofelor de tot felul, a accidentelor rutiere, a naufragiilor şi a accidentelor de muncă.
Între ora 3 şi 5 scade tensiunea arterială.
Reiki folosește simboluri pentru a reprezenta anumite energii, chakre, mantre şi puteri. Simbolurile Reiki sunt, de obicei, arătate unui student de către un profesor sau maestru Reiki, împreună cu conceptele necesare pentru utilizarea lor. Folosind aceste simboluri, la momentul potrivit, se pot aduce beneficii importante practicantului şi altor persoane din jurul său.
Fiecare simbol are sensul său propriu, care necesită un anumit set de calificări şi abilităţi, pentru a fi utilizat eficient.
Siymbolul puterii - Cho Ku Rei
l CHO-KU-REI reversat:

Simbolul puterii
- este unul din simbolurile-cheie ale Reiki.
Scopul principal este de a creşte puterea persoanei. Simbolul poate atrage energia din jurul vostru şi, ulterior, vă permite să vă concentrați aceea energie acolo unde doriţi.
Cuvântul japonez Cho Ku Rei poate însemna mai multe lucruri: Cho - complet, Ku - vas ceremonial, Rei - mister, Duh Sfânt sau Forța Universală.
Este ca un întrerupător. Linia orizontală reprezintă sursa Reiki. Linia verticală simbolizează fluxul de energie, iar spirala care atinge linia de mijloc de şapte ori reprezintă cele şapte chakre.
Unii oameni folosesc sensul acelor de ceasornic pentru un scop şi sensul invers acelor de ceasornic, pentru altul. În mod tradiţional, este trasat invers acelor de ceasornic si așa este folosit întotdeauna.
Trasezi de multe ori acest simbol, cu putere dominantă, cu mâna în faţă, înainte de a începe vindecarea. Unii il fac și din interiorul gurii.
O altă modalitate este să-l vizualizezi.
Când începem un tratament Reiki, este bine a pune mâna non-dominantă pe client (de exemplu, umărul ), în timp ce trasezi simbolurile peste chakra coroanei a pacientului respectiv (partea de sus a capului). Acest lucru va crea o legatură puternică între tine și acea persoană.
Acest simbol Reiki poate fi folosit și pentru protecţie.
Acesta poate stimula, de asemenea, capacitatea de a trece de la un canal de energie la altul.
Alte persoane desenează CHO-KU-REI pe proiecția fiecărei chakre a pacientului, se activează cu palmele desenand simbolul in palme (exemplul anterior), deschizându-se astfel canalele prin care vom transmite energie.
La finalizarea tratamentului, aplicând simbolul puterii pe chakra 4 (în spatele inimii) și pe chakra 1 (acolo unde se termina coloana vertebrală), sigilăm energia înăuntrul corpului.
Cei mai mulți practicanti îl folosesc la începutul sesiunilor, prin desenarea lui în palme.
Desenează-l pe persoană, la sfârsitul sesiunii de vindecare, pentru a sigila energiile de vindecare.
Dacă ești inconjurat de energie negativă îți poți imagina ca te afli într-un labirint creat de spirala CHO-KU-REI (imaginea tridimensionala) și energia REI-KI va crea un spatiu de protecție în jurul tău.
Este folosit și în curățarea spatiilor. Deseneaza-l în colțurile camerei respective. Desenează-l pe obiectele din jurul tau și lucrează pentru binele tau absolut. Deseneaza-l pe obiecte si trimite Reiki in ele, ca sa le imputernicesti cu Reiki.
Poate fi folosit si pentru protectie. Când esti atacat (verbal) de o persoana sau chiar de un animal, proiecteaza simbolul CHO-KU-REI în spațiul dintre tine și atacator.
Deseneaza-l pe o bucata de hârtie și plasează-l pe sau sub lucruri pe care le vrei pline de Reiki. Desenează-l pe mâncare și apă, înainte sa mananci si să bei, asupra medicamentelor, deasupra capului - in timpul meditațiilor. Deseneaza Cho Ku Rei pe capul dușului inainte sa faci un duș si apa se va umple cu Reiki !
Autotratament:
aplică CHO-KU-REI pe fiecare chakra, din față și din spate, desenează simbolul în palme și activează palmele prin trei bătăi scurte, fie prin pronunția- de trei ori- a numelui simbolului; pentru a curăța meridianele energetice și chakrele, aplică palmele pe fiecare chakra.
CHO-KU-REI te protejează la drum, dacă îțti creezi un câmp de protecție aplicând simbolul pe față, spate și pe lateralele corpului sau pe toate laturile mașinii.
Atunci când sesiunea s-a terminat, te decuplezi, te speli pe mâini în apa rece sau apeși pe toate degetele de la mâna stângă, cu degetele de la mana dreapta.
NU UITA:
Se poate utiliza pentru a configura un câmp de protecţie în jurul tău, la cei dragi, acasă sau în mașina.
Traseză-l cu mâna, pentru a goli de energie o cameră. Pentru a configura un spaţiu sacru, pune-l în fiecare colţ al camerei.
Desenează Cho Ku Rei şi Sei El Ki pe medicamente, vitamine.
Pune un simbol puternic pe sticla cu apă, la masa pe care se mănancă, ca și asupra banilor - pentru a atrage prosperitatea.
- fă-l cu mâna, peste ecranul computerului, atunci când scrii
- peste cristale și pietre pretioase
- pe esente florale, uleiuri esenţiale şi elixire, bijuterii
Puteţi folosi intuitia şi imaginaţia pentru a găsi alte utilizări pentru simbolul Reiki Choku Rei. Nu există limite. Puterea este în mintea ta.
Lecția nr. 1- primii pași în Tai chi: